Șapte cărți dragi – 1/7

Circulă de o vreme pe Facebook un fel de joc. Timp de o săptămână, o persoană împărtășește în fiecare zi câte o copertă a unei cărți dragi ei, fără recenzie sau comentarii. Tot zilnic, provoacă un prieten să facă același lucru, creând astfel un lanț – chiar o avalanșă.

De obicei, evit jocurile și provocările ce apar în mediul online. Prietena care mi-a lansat provocarea, Cristina Zdrenghea, nu știe asta. Bine, știe că sunt un ciudat, dar n-are habar cât de ciudat 🙂 Totuși, fiind vorba despre unul dintre lucrurile care mi-s foarte dragi, cărțile, de data asta voi participa. E drept că nu voi respecta regulile, asta ar fi culmea! Da, va fi vorba în fiecare zi despre o carte dragă mie. Dar n-o voi pomeni pe Facebook, ci voi scrie despre ea aici, pe blog, despre motivul pentru care am ales-o. Pentru că eu sunt de părere că arta nu are o valoare obiectivă, ci e valoroasă pentru consumatorul ei într-un mod subiectiv.

A! Și încă un lucru: nu provoc pe nimeni mai departe. 🙂

Acestea fiind zise, voi începe cu…

Dune de Frank Herbert

Nu știu cum aș putea descrie impactul pe care l-a avut asupra mea această carte citită pe când aveam 16 ani. Deja eram îndrăgostit de SF și, în sfârșit, literatura de gen occidentală putea ajunge în cantități mai mari pe piața românească, grație colecției Nautilus a editurii Nemira.

Citisem Vânătorul de recompense a lui Dick și fusesem încântat. Seniorii războiului a lui Klein mă impresionase, de-a dreptul. Au urmat decepțiile celor două cărți ale lui van Vogt, apoi Solarienii lui Spinrad, care mă prinsese. Și a venit Dune. În două volume, unul alb și unul negru. Fratele meu mi le cumpărase din Timișoara, unde era student. Cărțile ajungeau mai repede acolo ca în librăriile din Alba Iulia. Tot atunci îmi luase și albumul A Day at the Races al formației Queen, de la un magazin de profil, Rocka Rolla pre numele său. Știu că îmi drămuiam cu grijă banii pe care-i strângeam făcând diverse treburi gospodărești ca să pot să-mi cumpăr lucrurile care aveau, pentru mine, cea mai mare valoare la ora aceea: cărțile SF și muzica rock (în special Queen, pe atunci). Hm… Au trecut aproape trei decenii și cele două sunt, în continuare, plăcerile pe care-mi cheltuiesc finanțele. 🙂

Dar să revin. Fratele meu a sosit vineri seara. Sâmbătă dimineața, încă în pat, am pus albumul Queen la casetofon și am început să citesc. Dădeam pagină după pagină, întorceam caseta… Peste ani, când am recitit cartea (lucru rar, la mine), m-am trezit că, în timp ce parcurgeam un anumit pasaj, auzeam pianul și vocea lui Freddie tânguindu-se: „You take my breath away”. Iar la altul, prin minte mi se revărsau acordurile din altă lume ale melodiei Teo Torriate (Let Us Cling Together). Legătura s-a păstrat în ambele sensuri. Când ascult (mult mai des), albumul (acum pe CD), îmi amintesc episoade din carte, stări, trăiri…

Dune m-a dus în altă lume. Mi-a oferit idei excepționale, o lume creată extrem de minuțios, cu atenție la detalii, culturi fascinante, personaje vii, o intrigă ce a crescut tensiunea până la paroxism. Totul mi s-a părut dozat perfect și, îmi pare rău s-o spun, am fost convins încă de pe atunci că e o carte ne-ecranizabilă. Doi ani mai târziu am văzut filmul lui Lynch, iar peste un deceniu mini-serialul celor de la Sci Fi Channel. Am auzit că se încearcă din nou. Îmi permit să rămân sceptic; capodopera aceea nu cred că poate fi transpusă pe ecran astfel încât să-și transmită întreaga profunzime și complexitate.

Romanul mi s-a părut atât de bun, încât am fost dezamăgit de continuări. Da, mi-am dat seama că Frank Herbert a vrut să-și dezvolte universul, am apreciat unele idei, dar experiența n-a mai fost aceeași pentru mine.

Când am citit Dune m-am simțit Acasă.

2 comentarii

  1. Carolina Bianca Moroianu

    Interesanta alegere. Am auzit de aceasta carte dar nu am indraznit niciodata sa o citesc. Sa sti ca mi-a trecut si mie prin cap sa te provoc, dar m-am razgandit tocmai pentru ca incep sa te cunosc. Este o adevarata avalansa cu aceasta leapsa literara… Spor la scris… bate Gaudeamusul la usa :)))

    • Bogdan Lucian Dragoş

      Am întâlnit și persoane cărora nu le-a plăcut. Din punctul meu de vedere, este o capodoperă literară. Încearcă și o să vezi. 🙂
      Gaudeamusul bate la ușă, iar eu răspund „prezent”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *